Manastirea Cozia

“Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;
Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc,
Si-ale valurilor mandre generatii spumegande,
Zidul vechi al manastirii in cadenta il izbesc...”

A fost sa fie - si istoria literara ne-o confirma - ca versurile care sa vesteasca in cel mai inalt grad aparitia pe crugul literelor romanesti a luceafarului sau de poezie, sa cante frumusetea unei manastiri, Cozia.

Si daca Alexandrescu va fi cantat in stihuri nemuritoare aceasta mareata ctitorie a Coziei, Eminescu, la randul sau, nu va intarzia sa-si lege cu iubire talentul de ctitorul aceluiasi sfant locas, Mircea cel Batran, invesnicindu-i pentru a doua oara imaginea cea luminoasa in "Scrisoarea III-a".

Din hrisovul redactat la 20 mai 1388, cu prilejul sfintirii ctitoriei de la Cozia aflam ca "gloriosul voievod" va fi ridicat "din temelie o manastire in numele Sfintei si de viata incepatoare si nedespartitei Troite...la locul numit Calimanesti pe Olt, care a fost mai inainte satul boierului domniei mele, Nan Udoba". Erau insirate in continuare daniile extrem de generoase atribuite acestei manastiri, clasata de la bun inceput pe locul doi (dupa Tismana) ca importanta pentru viata religioasa a intregii Tari Romanesti.

Dintre primii cinci egumeni al manastirii, Gavriil, Sofronie, Iosif, Macaria si Ilarion, trei vor ajunge la vrednicia de Mitropolit al Ungrovlahiei.

Rolul avut de manastirea Cozia pentru viata de duhovnicie a Tarii Romanesti si a celui mai de seama voievod al sau este apropiat celui indeplinit la timpul sau de Manastirea Putna pentru Moldova lui Stefan cel Mare.

Ca si Stefan cel Mare la inaltarea Putnei, si Mircea cel Batran la sfintirea Coziei, care-i va servi de necropolra, se afla in primul deceniu al demnitatii sale voievodale, mai avand de la acea data de trait si de luptat pentru patria sa inca vreo 30 de ani.

Faptul ca si acest domn, desi coplesit de o misiune atat de absorbanta si aflat la o varsta cand, in genere, lumea se gandeste atat de putin la chemarea din urma si atat de intens la promisiunile cele trecatoare ale vietii, nutreste un gand si pentru cele vesnice invedereaza o data mai mult constatarea ca cei mai vrednici barbati ai acestui neam credeau nestramutat, dupa modelul Sfintilor parinti, ca aducerea aminte de moarte este mama intelepciunii; sa muncesti si sa lupti ca si cum ai trai o vesnicie, sa traiesti insa ca si cum maine ar trebui sa pleci...

Dupa 606 ani de istorie dezlantuita, acest sfant locas in care a fost, dupa dorinta, ingropat si Mircea cel Batran cu o impresionanta modestie, pe un simplu pat de fier, acest sfant locas se constituie astazi ca unul dintre cele mai armonioase, originale si stravechi ctitorii romanesti care sa fi asimilat in chip creator modalitati de constructie, compozitie si decor specifice culturii si artei bizantine. Iar prin planul sau triconic, pronaosul patrat si naosul dreptunghiular, cu bolta in semicilindru peste care vegheaza ca niste ochi lungiti turla cea mare dodecagonala, prin insertiile orizontale de piatra tencuita alternand cu braie de caramizi taiate de ferestruici si rozete frumos mestesugite, manastirea Cozia apare vizitatorului, inainte ca el sa afle mai multe despre ea, ca un monument de aleasa si odihnitoare incantare vizuala nu numai pentru Tara Romaneasca ci pentru tot sud-estul european. Incadrarea in peisaj este, in felul ei, unica: pe de o parte Oltul, care, cum observa I. Petrovici "in ciuda tuturor impotrivirilor - se desfasoara maiestuos, inaintand fara a se pripi ori sta la cumpana, ocolind obstacolele fara a se face mititel..." iar pe de alta muntele care si-a imprumutat numele manstirii, vanjos si salbatic, vopsit pentro vesnicie in verde.

In pronaosul maanastirii sunt conservate doua registre din ansamblul pictural initial (1390-91), din care cel inferior prezinta un numar de 26 de sihastri iar cel superior 24 de icoane si scene inspirate din Acatistul Maicii Domnului, din vietile Sfintilor si din cele sapte Sinoade Ecumenice.

Ca si la Putna, Neamt, Moldovita, Voronet, Slatina, Tismana, Dealul sau cele doua Bistrite, si la manastirea Cozia a functionat o importanta scoala de copisti si caligrafi de manuscrise liturgice si teologice. 

“Pripealele", acele mici texte imnografice cantate la polieleul sarbatorilor imparatesti si la privegherile acestora sunt si ele opere ale Coziei. O veritabila pagina de istorie literara veche si, cum aprecia Iorga "una din cele mai duioase" o formeaza si "Testamentul" mamei lui Mihai Viteazul, redactat in aceasta manastire dupa marea nenorocire petrecuta cu fiul ei.

Si pentru ca nu avea cum sa-si afle odihna de veci langa copilul saui la carui trup zacea fara cap si fara mormant prin locuri ascunse, maica Teofana a dorit si a fost inmormantata sub acelasi sfant acoperis cu fratele copilului ei intru vitejie cu cel care ca si acela va fi zdrobit nu doar o data mandria vrajamasilor pusi pe cotropiri, inturnandu-i din drum, cu fondatoriul celei dintai osti permanente a Principatelor Romane, credinciosul domnitor Mircea cel Batran.